Pentru a continua in directia minunilor pe care Dumnezeu le savarseste in zilele noastre, va pun la dispozitie un articol legat de Schitul Cetatuia, din Buzau. Se afla la mica distanta de Manastirea Ciolanu si Tabara de sculptura de la Magura si adaposteste o icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Se spune ca nimeni nu ajunge la schit daca nu este chemat de Maica Domnului. Intr-adevar asa este, iar acest lucru vi-l spun caci l-am experimentat personal.
Voi reda mai jos articolul preluat de pe site-ul.www.locasuriortodoxe.com
"Eu nu sunt vrednică de locul ăsta..." Maica Olimpiada
Ne obişnuisem de ceva vreme (cativa ani buni), să ne ducem la "Maica Domnului". O găseam în vârf de munte, aşteptând liniştită câte un creştin, să vină şi să-i ceară ceva; aşa spuneam noi, când plecam spre Sfântul Schit Cetăţuia, unde se află Icoana Făcătoare de Minuni a Măicuţei Domnului.
De data aceasta, nu am mai găsit-o singură... După un urcuş pe munte, cam de o jumătate de oră, în curtea Sfântului Schit Cetăţuia am zărit silueta sprintenă a unei măicuţe. Aveam să aflăm că are 80 de ani... Ne-a întâmpinat cu bucurie şi a adus cheia (cam de 30 cm. Lungime) de la uşa Sfântului Schit.
"Intraţi să vă rugaţi...", ne-a spus măicuţa.
Înăuntru era răcoare, se simţea miros de tămâie, lumina intra printr-un ochi de geam şi mângâia chipul blând al Maicii Domnului din Icoană; am auzit paşii uşori ai măicuţei îndreptându-se spre ieşire (se descalţase la intrare, să nu murdărească şi acum ieşea discret... ne lăsa să ne rugăm).
(...) "Cum aţi ajuns la noi, la Schit?"
Am început să-i povestim, când unul, când celălalt, cum am ajuns prima oară la Sfântul Schit:
"Plecasem cu nişte veri, la un sfârşit de săptămână. Vizitam "Tabăra de sculptură de la Măgura", din jurul "Mânăstirii Ciolanu", când, stand pe un podet aflat si acum la intrarea pe terenul taberei, ne auzim strigaţi de o voce bărbătească:
- Hei, copii!
(pe atunci toti aveam în jur de 20 de ani: eu, soţul meu şi vărul soţului, cu soţia sa gravidă)
Un călugăr stătea pe o creangă de copac, la aproximativ 4 m înălţime; Ni s-a părut ciudat... îşi misca picioarele, intocmai ca un copil, iar creanga era perfect orizontală, fiind si prima de la nivelul solului.
- Da, am răspuns.
- Aţi fost sus, la Schit?
- Nu, nu ştim unde este Schitul...
- Voi trebuie să mergeţi la Schit! Sunt măicuţe... Este Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului! Şi puteţi vedea şi cea mai frumoasă privelişte din toată ţara...
- Dar cum ajungem?
- O luaţi pe cărarea aceea..., şi, ne arată cu mâna în spatele nostru. Ne-am întors instinctiv, să ne uităm. Erau două cărări care plecau în direcţii diferite. Nu a durat mai mult de 2 secunde pentru a observa asta şi ne-am îndreptat privirile din nou spre călugăr... să-l întrebăm pe care din cărări s-o apucăm.
Dar călugărul nu mai era în copac, nici în jurul lui, nici nu avea unde să se ascundă. În jurul pomului era doar iarbă şi, de fapt, cand te gandesti mai bine, nici nu putea cobori aşa repede...
Oricum, nelămuriţi, am pornit-o pe una dintre cărări; pe cea din dreapta. Doar că nu puteam urca. O furtună cu fulgere şi tunete înspăimântatoare s-a iscat din seninul cel de până atunci; cărarea se transformase într-un mic torent de crenguţe, frunze şi noroi, iar verişoara noastră, însărcinată fiind, a început să plângă, insistând să ne întoarcem. Practic soţul meu ne-a târât prin pădure; parea singurul care înţelesese că trebuia să ajungem acolo.
Când am observat turla Schitului, furtuna s-a oprit, ca şi cum nimic nu se întâmplase, ne-am oprit şi noi din lamentări şi am înaintat tăcuţi...si uzi, plini de noroi. Schitul era încuiat, nicio măicuţă nu era prin preajmă, iar norii se lăsaseră în josul dealului, aşa că nu am văzut nici măcar priveliştea minunată.
Ne-am întors; ciudat este că aveam sentimentul că reuşisem ceva, că izbândisem...
Întrebat despre Schit, călugărul de la pangarul Manastirii Ciolanu, cea de mai jos, ne-a luat la întrebări:
-Cine să vă trimită acolo... este închis de vreo 20 de ani... Şi ce călugăr să stea în pom? Care pom? Iar maicute or fi fost, dar cu zeci de ani in urma...
Am vrut atunci să-i arătăm pomul... dar nu mai era acolo! Pomul nu mai era in capatul acelui podet!!!
Călugărul de la pangar ne privea de parcă am vrut să râdem de el.
De atunci mergem cât de des putem... De atunci, am inceput sa mergem la Biserica, mai mult decat in vizite turistice. Verisorii nostri insa, nu prea... După un timp, un călugăr singur a încercat să stea acolo, a lucrat puţin la chilii, dar a fost nevoit să plece. Acum v-am găsit pe dumneavoastră..."
"Doamne, eu nu sunt vrednică de locul ăsta...", a spus măicuţa atunci, cu un suspin.
"De când am venit aici, aud numai "poveşti" din astea. Ieri doar, o familie de doctori-farmacişti îmi povestea ceva asemănător... Deşi veneau la Schit foarte des şi cunoşteau perfect drumul, au rătăcit o zi întreagă prin pădure, încercând să-şi aducă nişte prieteni să se roage la Sfânta Icoană... Disperaţi că trecuse aproape o zi, însetaţi, flămânzi şi obosiţi, dar mai ales speriaţi de faptul că se înnopta, unul din ei s-a rugat cu voce tare: "Doamne, dar măcar să găsim drumul să ne întoarcem, că se face noapte!" Atunci au auzit cu toţii o voce: "De ce să vă întoarceţi când Schitul este în faţa voastră?" Apoi au venit la mine şi mi-au povestit..."
De atunci, au trecut câţiva ani. Măicuţa Olimpiada, (foto de sus) ajutată pentru o perioadă de timp şi de o altă maică, a reuşit să ridice o Biserică, lângă Schitul Cetăţuia, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, al Maicii Domnului, cu sprijinul mirenilor care au ajuns acolo şi care au dăruit din ce le-a dat lor Dumnezeu. Maicile puteau fi vazute prin padurea salbatica, asa cum reuseau (avand varste de 70 si 80 de ani), carand saci de ciment care de multe ori, din cauza ploii din senin sau a greutatii proprii, se mai spargeau imprastiindu-se prin iarba. Distanta era de aproximativ 1 Km, in urcus. Acum cateva luni isi betonau un beci si incercau sa construiasca o casa a preotului, doar-doar o fi vreunul care sa poata sta...
- Au sapat prin curte si au gasit oseminte ale monahilor din trecut, ingropati cu caramida la cap si, dupa obicei le-am strans la inchinat, cum se cuvine in manastire...
- Au incercat S-o fure, ca multe minuni s-au savarsit,: oameni bolnavi, tineri ce nu puteau avea prunci... Doamne, dar cate ca nu stiu eu.... Si n-au putut s-o mute. Maicuta Domnului nu poate fi mutata din loc! Acum toti vin la inchinare, spre multumire...
Relatare: "Minunea care ne-a marcat vietile" , scrisa de Carmen (sotia lui Catalin)
Foto: KSLCatalin.
Articol preluat dupa site-ul: www.locasuriortodoxe.com
