Iubitii credinciosi,
Ne apropiem cu pasi repezi de Postul Mare, perioada de pregatire pentru marea sarbatoare a Pastelui, cand vom celebra impreuna patimile si invierea Domnului.
Saptamana aceasta, in care ne aflam se numeste saptamana alba sau a branzei in care Biserica noastra Ortodoxa, a randuit ca, pentru a ne pregati mai bine pentru perioada de post si pentru a face aceasta trecere mai usoara, sa se manance alimente de dulce, afara de carne. Ne este ingaduit sa mancam branza, oua, lapte si peste; duminica ce urmeaza va fi lasatul secului, iar luni va incepe postul propriu-zis.
Postul Mare asa cum l-am mostenit noi astazi, are o istorie indelungata. In general, Sfintii Parinti si scriitori bisericesti privesc acest post ca fiind instituit de catre Sfintii Apostoli. In primele trei secole, durata si felul postirii nu erau tinute la fel de catre toti crestinii. Unii posteau o singura zi (Vinerea Mare), altii doua zile (vineri si sambata in Saptamana Mare), altii o saptamana (Saptamana Mare). Incepand cu secolul al III-lea postul mare a fost impartit in doua perioade distincte, anume Postul Pastilor (Saptamana Mare) si postul catehumenilor care se pregateau pentru primirea botezului (40 de zile, pana in Duminica Floriilor). Pasul urmator a fost contopirea celor doua posturi, ce s-a realizat in secolul al IV-lea, sub influenta monahismului rasaritean.
Postul mare se intinde pe o perioada de 7 saptamani, fiecare duminicile care il compun fiind inchinate unei sarbatori sau sfant mai important, astfel:
- Duminica Ortodoxiei (8 martie)
- Duminica Sfantului Grigorie Palama (15 martie)
- Duminica Sfintei Cruci (22 martie)
- Duminica Sfantului Ioan Scararu (29 martie)
- Duminica Sfintei Maria Egipteanca (5 aprilie)
- Duminica Floriilor (12 aprilie)
- Duminica Sfintelor Pasti (19 aprilie)
Postul este o perioada de curatire interioara, de impacare si linistire duhovniceasca, pentru ca astfel, curatiti fiind sa fim mai receptivi harului Duhului Sfant si sa fim alaturi de Hristos in patimile, moartea si invierea Sa pentru noi.
Mantuitorul Insusi a pacticat postul si le-a recomandat sfintilor Sai apostolilor sa faca asemenea. El a postit patruzeci de zile in pustiu, iar atunci cand apostolii nu au putut scoate un demon dintr-un copil, El le-a marturisit ca acest neam de demoni nu iese decat cu post si rugaciune (Mt 17,21). Practica Bisericii primare da marturie despre post, iar Sfintii Parinti merg in aceeasi directie cu afirmatiile lor, vorbind despre necesitatea postului insotit de rugaciune.
Postul si curatirea interioara a fiecarui crestin sunt inseparabil legate de primirea Sfintelor Taine, care pecetluiesc si desavarsesc acest timp. Prin ele primim ajutor si intarire din partea lui Dumnezeu., care ne iarta pacatele, ne da posibilitatea unui nou inceput dupa fiecare Spovedanie, iar prin primirea Impartasaniei ni se da ajutor si intarire in viata noastra. Impartasindu-ne, il mancam pe Hristos, Mantuitorul nostru. Omul are posibilitatea sa il manance pe Dumnezeu, ca mai apoi sa se indumnezeiasca.
Telul nostru, al crestinilor este acela de a ne indumnezei, de a deveni sfinti. In Sfanta Scriptura ni se spune: “Fiti sfinti precum Eu sunt sfant” (1Petru 1,16). Lui Dumnezeu nu ii este placut sa fim reci sau caldicei. Vrea sa ne daruim cu totul si cel mai adesea, spre uimirea noastra, cand incepem sa ne daruim lui Dumnezeu, descoperim ca asta ne-am dorit intotdeauna. Daruirea sufletului si a tot ceea ce suntem, prin faptele noastre si prin felul nostrum de a fi, lui Dumnezeu inplineste si face fericit sufletul omului. Fericirea adevarata o putem gasi doar in interiorul nostru, atunci cand suntem aproape de Dumnezeu.
As recomanda celor dintre dumneavoastra care aveti posibilitatea, sa va spovediti si sa va impartasiti atat la inceputul postului cat si la sfarsitul lui.
Sa ne ajute Dumnezeu sa ducem cu bine acest post, pregatindu-ne pentru a-L primi cat mai curati duhovniceste pe Hristos, cel ce este pacea si bucuria sufletului!
Rugator pentru voi in fata milostivului Dumnezeu,
Pr Alexandru Nicodim
http://www.ortodoxa.jp/
Rugator pentru voi in fata milostivului Dumnezeu,
Pr Alexandru Nicodim
http://www.ortodoxa.jp/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu