sâmbătă, 4 decembrie 2010

Sfantul Ierarh Nicolae (6 decembrie)


SFANTUL IERARH NICOLAE
(6 decembrie)

Dat fiind faptul ca in cateva zile il vom sarbatori pe Sfantul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul din Mira Lichiei (Turcia de astazi), ne-am gandit ca ar fi bine sa spunem cateva lucruri legate de viata si minunile sale.
Sfantul Ierarh Nicolae a fost un caz unic in istoria bisericeasca, remarcandu-se ca un mare ajutator al celor in nevoi – pe care ii ajuta cu tot ceea ce putea, fara a se cruta pe sine de la nevointe, un mare postitor, caci toata viata sa de dupa hirotonie, a mancat o singura data, dupa apusul soarelui, dar mai ales un mare rugator catre bunul Dumnezeu. Cu timp si fata timp, se dedica rugaciunii si slujirii lui Dumnezeu si aproapelui. Datorita acestor mari calitati sufletesi ale sfantului, Dumnezeu i-a daruit darul de a face minuni pentru a se slavi numele Sau. Acest dar, Sfantul Nicolae l-a pus permanent in practica, iar minunile au inceput sa curga, fiind foarte multe relatari despre ele chiar si in zilele noastre. Mai jos vom expune cateva din aceste minuni, spre slava lui Dumnezeu si a placutului Sau Nicolae

Viata Sfantului Nicolae

Acesta a trait pe vremea tiranilor imparati Diocletian si Maximilian (284-305) si a stralucit mai inainte in viata pustniceasca si, pentru nespusa lui bunatate, a fost facut arhiereu. Si, fiind cu frica lui Dumnezeu, cinstind crestinatatea si propovaduind cu indrazneala si cu glas slobod dreapta credinta, a fost prins de mai marii cetatii Lichiei si dandu-l la osanda si la cazne l-au inchis in temnita, impreuna cu alti crestini. Si de vreme ce marele si bine credinciosul Constantin, din voia lui Dumnezeu, s-a facut imparat al romanilor, cei ce erau inchisi au fost sloboziti din legaturi si, cu ei impreuna, a fost slobozit si marele Nicolae. Si, mergand la Mira, n-a trecut multa vreme si s-a strans de catre marele Constantin, intaiul Sinod de la Niceea, la care a luat parte si minunatul Nicolae. Si i s-a dat lui darul facerii de minuni, precum arata istoria vietii sale. Scos-a din temnita pe trei oameni napastuiti, care prinzand de veste ca sunt osanditi pe nedrept, au chemat pe Sfantul in ajutor, ca, precum a izbavit pe cei din Lichia, asa si pe dansii sa-i izbaveasca. Pentru aceasta, dar, Sfantul Nicolae, ca unul ce era grabnic si fierbinte spre ajutor, s-a aratat in vis imparatului Constantin si eparhului Avlavie. Pe acesta l-a mustrat pentru para nedreapta ce facuse oamenilor la imparatul, iar pe imparat l-a instiintat cu amanuntul, aratandu-i ca erau nevinovati, parati din pizma. Si asa prin visul acesta i-a izbavit din primejdia taierii. Si alte multe minuni facand, pastorea dumnezeieste pe dreptcredinciosul sau popor. Deci, venind la adanci batraneti, s-a mutat catre Domnul, neuitand, nici dupa moarte, turma sa, ci in toate zilele dand cu indestulare ale sale faceri de bine celor lipsiti si izbavindu-i de tot felul de primejdii si de nevoi. Inca si pana astazi, Dumnezeu, prin mijlocirea lui, lucreaza minuni si cei ce-l roaga cu adevarata si neindoita credinta, nu numai mici binefaceri, ci si minuni mari dobandesc. Din anul 1087, luna mai in 9 zile moastele Sfantului Nicolae se afla la Bari, in sudul Italiei, luate din Mira, ca sa nu cada in mainile musulmanilor. Acolo ele sunt in mare cinste din partea credinciosilor, care vin la el, cu credinta, din toate partile crestinatatii.

Noi minuni ale sfantului Nicolae
Minunea 1 – Zoia cea de piatra
Minunea Sfantului Nicolae din anul 1955 / 1956

In localitatea ruseasca Kuibisev, numita astazi "Samara", pe strada Cikalov, nr. 84, 31, in noaptea de Anul Nou a anului 1955, o minune inspaimantatoare avea sa zguduiasca lumea inabusita de raceala si rationalitatea seaca a comunistilor. Minunea petrecuta in casa Zoiei a aprins inima a multime de oameni, fie ei crestini, ori nu.
Zoia Karnauhova era o simpla muncitoare, in fabrica de tevi din localitate. In noaptea de Anul Nou, tanara Zoia a fost invitata la petrecerea organizata in casa crestinei evlavioase Klavdia Petrovna Bolonkina, cu al carei fiu fata era prietena.
Desi Klavdia nu era de acord cu aceasta petrecere, ea a plecat de acasa, lasandu-i in pace pe cei tineri. Mama baiatului nu era de acord cu aceasta petrecere, deoarece atunci era Postul Craciunului. Anul Nou civil cadea in mijlocul Postului Craciunului, deoarece Nasterea Domnului se praznuiape 25 decembrie, dupa calendarul vechi, adica 7 ianuarie, dupa calendarul nou.
Petrecerea a inceput, insa Nicolae, baiatul gazdei, a intarziat destul de mult. Ceilalti musafiri au chemat-o pe Zoia la dans, pana ce va ajunge si Nicolae. Fata a venit intre ei, insa si-a zis in mintea ei ca, daca nu il are pe Nicolae al ei, il va lua pe Nicolae din icoana. Astfel, nebuna a luat icoana de la locul ei de cinste si a inceput a dansa cu ea.
Prietenii fetei, desi nu erau nici eu foarte credinciosi, au indemnat-o sa o lase la locul ei, caci nu se glumeste cu cele sfinte. Zoia, plina de nebunie si indrazneala, a zis: "Daca exista Dumnezeu, sa ma pedepseasca!"
La numai cateva clipe distanta, un zgomot si o lumina puternica au zdruncinat incaperea. Zoia era incremenita! Oricat s-au fortat tinerii, nici unul nu a putut sa o urneasca din loc pe fata, ba inca nici icoana nu au putut sa i-o ia din brate. Desi era incremenita, fata nedand nici un semn de viata, inima acesteia se auzea, batand incet.
Ambulanta a sosit imediat, iar medicii au ramas fara cuvinte. Sora asistentei de pe salvare, a marturisit, zicand: "Sora mea a ajuns acasa foarte tulburata. Desi militia o pusese sa dea o declaratie prin care se angaja sa pastreze tacerea asupra celor intamplate, ea mi-a povestit cum incercase sa-i faca Zoiei injectii, insa a fost imposibil. Era ca si cum trupul Zoiei ar fi fost de piatra - acele seringii nu intrau in piele, ci se rupeau. Oamenii ziceau ca o pedepsise Dumnezeu. Tot orasul vorbea despre acest eveniment."
Vestea despre minunea din Kuibisev s-a raspandit cu viteza luminii. Autoritatile locale comuniste au recunoscut faptul ca nu pot explica "stiintific" evenimentul si starea in care se afla Zoia, motiv pentru care au si incercat sa musamalizeze pe cat s-a putut cazul.
In incercarea lor de a face orice, spre a indeparta atentia si accesul oamenilor din acel loc, conducerea orasului a desfiintat pana si statia de autobuz din fata casei. In numai doua zile insa, strazile din jurul casei erau pline de oameni. Militienii nu au putut face fata abundentei de oameni.
In articol din revista "Voljskaia Kommuna", publicat in numarul din data de 24 ianuarie 1956, vorbea despre minune si despre tipetele infioratoare ce se auzeau din cand in cand, dinspre trupul impietrit al fetei.
Profesorii atei, veniti din Moscova, au dat o sentinta pe care abia daca o puteau crede ei insisi: fata sufera de o forma necunoscuta de tetanos. Insa nu exista boala care sa faca trupul rigid precum o piatra, si nici alta cauza nu poate da putere unui trup sa nu poata fi urnit din loc, ba inca sa mai stea si patru luni in picioare.
Rezultatul era firesc: oamenii au inceput sa tina posturile si sa nu mai frecventeze manifestarile organizate de autoritatile comuniste in perioada Pastilor. In cele din urma, innebuniti de inexplicabilul situatiei, comunistii au ingaduit preotilor sa vina la fata locului.
Astfel, a ajuns in casa cu pricina ieromonahul Serafim Tiapocikin, de la Sihastria Glinsk. Parintele a facut sfestanie casei, iar icoanei i-a citit o rugaciune de sfintire. Rezultatele s-au lasat insa asteptate fara nici un folos. Obligat de comunisti sa minta, in legatura cu minunea, parintele nu a facut-o. Pentru aceasta, comunistii il vor exila intr-un lagar.
Nu dupa multa vreme, in casa a fost adus si mitropolitului Nicolae. Acesta s-a asezat langa Zoia si a citit Paraclisul Sfantului Nicolae. Nici de aceata data nu s-a intamplat insa nimic. In cele din urma a fost chemat si patriarhul Alexie I, care a spus: "Cel ce a pedepsit-o, acela o va si milui!"
Sambata, in ajunul Bunei Vestiri, in cea de-a treia saptamana a Postului Pastilor, un batran cu barba alba s-a apropiat de militienii care pazeau casa si i-a rugat sa-l lasa sa intre la fata. Nedandu-i voie, batranul a venit si a doua zi. In ziua de Buna Vestire, cand militienii plecasera pentru cateva momente din fata casei, batranul a intrat la Zoia.
Intorsi in fata casei, militienii au auzit din interior cuvintele batranului, zicand catre fata: "Asadar, ai obosit de atata stat in picioare?" Intrand speriati in casa, nestiind cine i-a pacalit, intrand la fata fara voia lor, ei nu au gasit pe nimeni.
In ziua de 23 aprilie (6 mai, dupa calendarul nou), cand se praznuiau Pastilor, Zoia a revenit la viata. Dupa aproape patru luni (128 de zile), vreme in care fata nu a mancat, nu a baut si nu a sezut, ea a inceput a se misca si a vorbi ca mai inainte.
Ce a zis Zoia, cand a putut sa se miste ?
Curgandu-i lacrimi neincetate, Zoia striga in gura mare: "Lumea moare din pricina pacatelor! Rugati-va, aveti credinta!" Apoi, ea a spus tuturor ca batranul care a chemat-o la viata a fost Sfantul Nicolae, din icoana. In popor mai exista si traditia care spune ca batranul care a eliberat-o a fost ieromonahul Serafim Tiapocikin. Despre tipetele pe care le scotea uneori fata, a spus: "E groaznic! Arde pamantul! Rugati-va! Lumea intreaga piere pentru pacatele ei, rugati-va!" Intrebata fiind despre cine a hranit-o atata vreme, fata a raspuns: "Porumbeii! Porumbeii m-au hranit!"
Ce s-a intamplat, mai apoi, cu Zoia "cea de piatra" ?
Datorita vremurilor grele, de opreliste comunista, istoria nu s-a pastrat cu certitudine. Astfel, unii spun ca fata a adormit in Domnul la numai cateva zile dupa revenirea la viata; altii, cred ca fata a fost internata de comunisti intr-o casa de nebuni, unde a murit nestiuta de nimeni; iar altii sustin intrarea ei in manastire si ingroparea in taina, undeva in Lavra Sfanta Treime, a Sfantului Serghie.
Minunea nu poate fi ascunsa insa sub obroc. Martorii oculari, unii aflati inca in viata, si unele documente din dosarele intocmite de comunisti, stau dovada pana astazi.

Marturii vechi si noi despre Zoia "cea de piatra"
In ziarul "Komso-molskaia pravda", un articol marturisea: "Multi credinciosi din Samara o cunosc pe pensionara Anna Ivanovna Fedotova. "In acele zile am fost de doua ori in casa Zoiei, isi aminteste Anna Ivanovna, veneam de departe. Casa era inconjurata de militieni. Am hotarat sa intreb despre cele intamplate pe unul din ei. Am zarit un militian tanar, care tocmai iesea pe poarta. L-am ajuns din urma si l-am intrebat: "Spuneti-mi, este adevarat ca Zoia a incremenit?" El a raspuns: "Ma intrebi exact ca si sotia mea, insa eu nu-ti voi spune nimic, ci mai bine priveste singura." El si-a scos de pe cap chipiul si mi-a aratat parul albit: "Vezi? Este mai graitor decat orice cuvant. Noi am semnat si ni s-a interzis sa vorbim despre aceasta. Dar daca ai sti cat de frica mi s-a facut cand o priveam pe aceasta fata impietrita!"
Parintele Vitali Kalasnikov, paroh al Bisericii Sfanta Sofia, isi aminteste: "Matusa mamei mele, Anna Pavlovna Kalasnikova, in 1956, lucra in calitate de medic la Salvare, in Kuibasev. In acea zi, dimineata, ea a venit la noi si ne-a spus: "Voi dormiti, dar orasul e demult in picioare!" si ne-a povestit despre tanara incremenita. Ne-a mai spus ca, desi semnase sa nu spuna nimanui nimic, in acel moment ea venea de acolo. O vazuse pe Zoia, care era ca o stana de piatra. Vazuse si icoana Sfantului Nicolae in bratele ei. Incercase sa-i faca o injectie, insa toate acele se rupsesera. Toti am ramas zguduiti de cele povestite. A. P. Kalasnikova a lucrat la Salvare inca multi ani. S-a stins din viata in anul 1996. Eu m-am preotit inainte de moartea ei. Mai sunt in viata si azi cei carora le-a povestit ea despre Zoia in acea dimineata."

Minunea a II-a – Covrigii rumeni
In anul 1942, familia noastră a fost deportată din Leningrad în regiunea Iaroslav.
Acolo am cumpărat o căsută. In acea perioadă mama se îmbolnăvise, însă noi trebuia să supravietuim cumva. Flămânzeam si eram nevoite să pastem vitele sătenilor pentru a ne hrăni cât de cât.
Intr-o iarnă, sora mea mai mică a început s-o roage pe mama să-i dea un covrig. In casă nu se găsea niciun pic de făină, dar fetita insista. Atunci mama, pierzându-si răbdarea, a întors-o cu fata spre icoana Sfântului Nicolae si i-a spus: „Roagă-l pe Sfântul Nicolae să-ti trimită un covrig".
După această discutie, timp de două zile a bântuit un viscol cumplit. A nins atât de mult, încât în fata casei s-au adunat troiene mari de zăpadă. In dimineata celei de a doua zile, când a iesit soarele, mama a auzit o usoară bătaie în usă. M-a trimis pe mine să deschid, crezând că venise vecina. Deschizând usa, am zărit agătat de gard un sirag mare de covrigi rumeni. Am alergat la mama si i-am povestit minunea. Mama nu m-a crezut. Ne-a îmbrăcat repede pe mine si pe sora mea si ne-a trimis în sat să aflăm: poate i-a uitat cineva?
Zăpada era proaspătă; nu se vedea nicăieri nicio urmă. Vecina nu stia nici ea nimic. Am întrebat oamenii din sat, însă nimeni nu stia nimic despre siragul de covrigi. Negăsindu-l pe stăpânul covrigilor, ne-am întors acasă. De fapt se întâmplase cu adevărat o minune, deoarece nimeni din locuitorii satului nu putea să ne facă un astfel de cadou: foamea bântuia în toate casele. Venind acasă, mama ne-a asezat în fata icoanei sfântului si ne-a spus: „Multumiti Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni!" si ne-a dat la fiecare câte un covrig. Acesti covrigi ne-au ajuns pentru mult timp.
Irina Soboleva

Minunea a III-a – Cel ce a alungat moartea
Această întâmplare s-a petrecut în luna februarie a anului 1994. Mă aflam în vizită la fiica mea, în orăselul Seksna, regiunea Vologda. S-a întâmplat însă ceva neprevăzut: să fiu internată în spital cu o hemoragie puternică. Starea mea era critică, pierdusem mult sânge...
Si iată că, în stare de inconstientă, văd, după o fâsie neagră de pământ arat, o femeie îmbrăcată ca o mireasă, în alb. Uitându-mă mai atent, observ că mâinile miresei sunt negre. M-am îngrozit: am înteles că era moartea. Tot atunci a apărut un bătrân înalt si luminos care m-a acoperit, aplecându-se deasupra patului. I-am retinut chipul. După vedenie, starea sănătătii mele s-a îmbunătătit.
Ulterior am început să merg la biserică si să privesc cu atentie chipurile sfintilor. L-am găsit pe cel pe care îl căutam: era Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni. In prezent merg regulat la biserica Sfântului Nicolae din orasul Vologda.
Nina Kogulina, orasul Vologda

Minunea a IV-a – Salvarea unui musulman
La mijlocul anilor '80, un crestin rus a avut prilejul să se afle într-o biserică ortodoxă din orasul Taskent. Acolo a văzut un musulman care, cu mare evlavie si neîncetat, se închina si aprindea lumânări în fata icoanei Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni. Tot acolo, lângă icoană, între ei s-a înjghebat o discutie si musulmanul i-a împărtăsit minunea pe care a săvârsit-o cu el Sfântul Nicolae.
Intr-o noapte de iarnă mergea prin stepă spre un sat îndepărtat, când deodată, chiar lângă el, a auzit un urlet de lup. In câteva minute s-a văzut înconjurat de o haită de lupi. In disperare, musulmanul a strigat:„Dumnezeule rusesc si Nicola, ajutati-mă!" Si deodată a început să sufle un vânt puternic si s-a pornit o vijelie. Ea a năvălit asupra lupilor si, ridicându-i în vârtej, i-a dus în stepă. Când vântul s-a potolit, musulmanul a văzut lângă el un bătrânel cărunt, care i-a zis: „Caută-mă în biserica rusească!" si a dispărut. Venind în biserica ortodoxă, acest om, cu mirare si bucurie, a recunoscut în chipul Sfântului Nicolae pe „bunicutul" care l-a salvat noaptea în stepă.

Monahia Pelaghia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu